joi, ianuarie 22

Scrierea Hadisurilor

Scrierea Hadisurilor

Scrierea hadisurilor a început încã din timpul vieţii profetului Muhammed (s.a.s.). Companionii Profetului (s.a.s.), majoritatea arabi, aveau o memorie excelentã şi au putut reţine cu exactitate tot ceea ce au vãzut în viaţa Profetului (s.a.s.) sau au auzit de la el. Având în vedere importanţa fundamentalã a spuselor şi faptelor Trimisului lui Allah (s.a.s.), a poruncilor sale, a interdicţiilor şi a acordului dat prin pãstrarea tãcerii, atitudini pe care el le adopta în anumite împrejurãri, era de aşteptat ca unii dintre musulmani sã înceapã sã-i pãstreze în scris hadisurile, încã din timpul vieţii sale. Abdullah ibn ‘Amar ibn Al-‘As (a.s.) a însemnat mii de spuse ale Profetului (s.a.s.) în sahifa (pagina) care în istorie este cunoscutã sub denumirea de “Sahifa as-Sadiqa” [Pagina cea corectã].

Ali (a.s.) a avut o altã sahifa ce conţinea anumite legi şi era numitã “Al-Qadaya”. Jabir ibn ‘Abdullah (a.s.) a avut o altã sahifa, cunoscutã mai târziu sub denumirea de “Qatada”. Au mai fost apoi "Colecţiile de Hadisuri" ale lui Rafi‘ ibn Khadij, Samura ibn Jundub şi ale lui Abdullah ibn Mas‘ud (a.s.). Acestea sunt numele binecuvântate ale câtorva dintre acei companioni care au pãstrat în scris spusele şi discursurile Profetului (s.a.s.), judecãţile şi verdictele pe care el le-a emis in diferite împrejurãri.

Studiul acestor însemnãri şi istoria vieţii celor care le-au pãstrat dovedesc, fãrã nicio îndoialã, cã pãstrarea hadisurilor nu s-a fãcut premeditat şi nu a fost o idee nãscutã la mult timp dupã moartea Trimisului lui Allah (s.a.s.). Însemnarea acestor hadisuri a început cu toatã seriozitatea în timpul vieţii Trimisului lui Allah (s.a.s.) şi aceastã sarcinã a fost preluatã de nobilii sãi companioni, însufleţiţi de un devotament autentic. Unul dintre companioni şi soţia lui erau nişte musulmani mediniţi foarte devotaţi. Când Trimisul lui Allah (s.a.s.) a sosit în oraşul lor, ei l-au oferit pe fiul lor, Anas, sã-i fie slujitor personal (ucenic). Mai bine de zece ani, Anas (a.s.) a trãit zi şi noapte alãturi de el. Bãiatul era foarte isteţ şi a învãţat sã scrie şi sã citeascã. Anas (a.s.) spune: “Tot timpul îmi notam lucrurile interesante din discursurile sale şi alte conversaţii ocazionale şi obişnuiam sã-i citesc Trimisului lui Allah (s.a.s.) aceste însemnãri, oricând avea puţin timp liber, iar dupã ce îşi dãdea încuviinţarea, fãceam o copie dupã ele pentru mine”. De fapt, el a adunat un pergament voluminos cu astfel de însemnãri pe care, mai târziu, obişnuia sã le arate învãţãceilor lui curioşi care se îngrãmãdeau sã asculte hadisuri de la el.

‘Abdullah ibn ‘Amr ibn al-’As (a.s.) are un exemplu de povestit în legãturã cu ce i s-a întâmplat lui: “Într-o zi i-a zis Trimisului lui Allah (s.a.s.): “O, Trimis al lui Allah! În predicile tale spui multe lucruri minunate, dar cu trecerea timpului, eu uit multe amãnunte”. Trimisul lui Allah (s.a.s.) a rãspuns: “Ajutã-te de mâna ta dreaptã”, acest lucru însemnând cã ar trebui sã scriu. Înainte n-am avut curaj sã fac însemnãri dinhHadis, dar de atunci încolo am încercat sã-mi însemn tot ce mã interesa din spusele şi faptele Profetului (s.a.s.)”.

Acestea şi multe alte exemple se referã la însemnarea hadisurilor, chiar din timpul vieţii Trimisului lui Allah (s.a.s.), de cãtre oameni care aveau experienţa nemijlocitã şi au fost martori oculari ai multor evenimente. Astfel, tradiţiile Trimisului lui Allah (s.a.s.) au fost pãstrate la prima mânã şi ne-au parvenit într-o manierã demnã de toatã credinţa şi încrederea. Pentru a se feri de tradiţiile falsificate, Trimisul lui Allah (s.a.s.) a atras atenţia cã oricine îi va atribui vreun lucru pe care nu l-a spus el, locul sãu de odihnã va fi în Iad. Trimisul lui Allah (s.a.s.) a spus: “Sã fiţi atenţi cu tradiţiile ce vin de la mine, în afarã de ceea ce ştiţi voi, fiindcã cel care minte despre mine intenţionat va avea cu siguranţã lãcaş în Iad”. În timpul profetului Muhammed (s.a.s.) au fost scrise doar o micã parte din hadisuri, deoarece ele se transmiteau în special pe cale oralã din douã motive:

1. Profetul (s.a.s.) a interzis în prima etapã scrierea hadisurilor, în general, şi a permis aceasta doar unui numãr restrâns de companioni, mai sus amintiţi, de teama de a nu se amesteca versetele coranice, care erau scrise de îndatã ce erau revelate, cu hadisurile.

2. Arabii se bazau pe memoria lor, întrucât cei care ştiau sã scrie şi sã citeascã erau foarte puţini. Scrierea hadisurilor s-a rãspândit în perioada companionilor, dupã moartea Profetului (s.a.s.), cu intenţia ca oamenii sã fie cât mai aproape de conduitele, spusele şi faptele Profetului (s.a.s.) şi pentru a face o delimitare exactã între versetele coranice şi hadisuri. Culegerea hadisurilor a luat amploare în perioada urmaşilor companionilor datoritã lãrgirii statului islamic şi de teamã ca nu cumva sã se piardã tradiţia Profetului (s.a.s.) şi sã aparã nãscociri în privinţa hadisurilor, mai ales dupã discordiile care au avut loc în statul islamic. Cei care vroiau rãul Islamului începuserã sã nãscoceascã în ceea ce priveşte hadisurile Profetului (s.a.s.). Pânã în acel moment, hadisurile erau relatate fãrã condiţii datoritã faptului cã exista încredere şi fricã de Allah în comunitatea musulmanã şi nimeni nu îndrãznea sã mintã în privinţa religiei.

În acea perioadã a luat naştere ştiinţa hadisurilor, ştiinţã caracteristicã comunitãţii musulmane; nu întâlnim la nicio altã comunitate o astfel de ştiinţã care se ocupã de primirea de veşti din trecut cu atâta exactitate. Oamenii de ştiinţã musulmani au pus bazele acestei ştiinţe a hadisurilor, având în vedere condiţii foarte stricte, tocmai pentru a fi convinşi de autenticitatea hadisurilor profetului Muhammed (s.a.s.) şi pentru a elimina astfel minciunile nãscocite în ceea ce priveşte tradiţia Profetului (s.a.s.). Nu s-a întâmplat astfel în ceea ce priveşte Coranul, pentru cã acesta fusese memorat şi scris de un grup de companioni de îndatã ce a fost revelat; de aceea nu existã nici cel mai mic dubiu asupra autenticitãţii sale.

Secolul al II-lea

În anul 99 hijri s-a relatat cã Omar ibn Abdullaziz, califul musulmanilor, a fost primul care a poruncit învãţaţilor scrierea hadisurilor, în mod oficial. L-a trimis pe Abu Bakr Ibn Hazim sã culeagã relatãrile Profetului (s.a.s.). De asemenea, a scris învãţaţilor musulmani din diferite regiuni sã culeagã hadisurile profetului Muhammed (s.a.s.). Unul dintre învãţaţii care au rãspuns la porunca lui Omar ibn Abdulaziz a fost Muhammed, fiul lui Muslim, fiul lui Şihab Ez-Zuhri, care a adunat hadisurile celor din oraşul Medina într-o culegere. Aceasta a fost prima încercare de a alcãtui o culegere cuprinzãtoare, însã fãrã clasificare în funcţie de teme, a hadisurilor profetului Muhammed (s.a.s.).
În perioada urmãtoare au apãrut mai multe culegeri de hadisuri care erau clasificate pe teme, iar relatãrile Profetului (s.a.s.) erau diferenţiate de cele ale companionilor şi ale urmaşilor lor.

Secolul al III-lea

Apoi a urmat o altã etapã în culegerea de hadisuri şi anume scrierea numai a relatãrilor Profetului (s.a.s.), fãrã a se mai menţiona şi relatãrile companionilor şi ale urmaşilor lor. S-au scris culegeri care cuprindeau relatãrile fiecãrui companion, fãrã a fi clasificate pe teme, precum culegerea lui Ahmad, Işak, Malik, Sufyan Es-Seuri. Aceste culegeri cuprindeau relatãrile Profetului (s.a.s.), atât pe cele autentice, cât şi cele neautentice, ceea ce l-a fãcut pe Imam Bukhari sã culeagã numai hadisurile autentice în culegerea sa care a luat numele de “Sahih Bukhari”. Asemenea lui a cules şi contemporanul şi elevul sãu, Imamul Muslim, în culegerea care a luat numele de “Sahih Muslim”. Cei doi au clasificat hadisurile în funcţie de teme, astfel încât sã se poatã ajunge foarte uşor la hadisul dorit. Apoi au cules şi alţi învãţaţi musulmani hadisurile Profetului (s.a.s.), folosind metoda celor doi imami Bukhari şi Muslim. Astfel au apãrut urmãtoarele culegeri: “Sunen Abi Daud”, “Sunen An-Nisa’i”, “Sunen At-Tirmizi”, “Sunen Ibn Majah”. Spre deosebire de cei doi imami, aceştia nu au ţinut sã culeagã doar hadisurile autentice, deşi majoritatea sunt autentice.

Secolul al III-lea a fost considerat de către specialiştii în ştiinţa hadisului drept cel mai înfloritor secol pentru ştiinţa hadisurilor. În acest secol au apãrut cele şase culegeri de hadisuri care au fost acceptate de cãtre comunitatea musulmanã; tot atunci au trãit cei care s-au dedicat şi au excelat în ştiinţa hadisurilor.

Din cele prezentate mai sus reiese faptul cã strângerea hadisurilor a cunoscut mai multe etape, iar cea mai înfloritoare a fost cea din secolul al III-lea în care s-au scris majoritatea culegerilor de bazã referitoare la hadisurile Profetului (s.a.s.). În secolele care au urmat, învãţaţii musulmani au luat ca bazã şi au adus completãri la ceea ce s-a scris pânã în secolul al III-lea, pentru ca în secolul al IV-lea sã aparã ştiinţa hadisurilor într-o formã scrisã.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu