“V-am lăsat vouă două lucruri: Coranul şi tradiţia mea (Sunnah); dacă vă veţi ţine de ele, nu veţi rătăci niciodată.” (Profetul Muhammed - s.a.s.).
Sunnah - Tradiţia profetului Muhammed (s.a.s.) are o importanţă deosebită pentru fiecare musulman, deoarece constituie cea de-a doua sursă a Islamului, după Coran. Coranul cuprinde regulile generale şi principiile de bază ale religiei care sunt detaliate şi interpretate în Sunnah. Religia islamică nu poate fi completă şi nu poate fi pusă în aplicare fără Sunnah, deoarece ea este însăşi imaginea practică a Coranului. Sunnah detaliază şi interpretează regulile generale şi versetele cu sensuri ascunse care ar putea fi înţelese diferit dacă nu ar exista un sistem definit de interpretare. De fapt, trebuie să considerăm că Sunnah reprezintă singura explicaţie validă a învăţăturilor coranice şi singura modalitate de a evita disensiunile cu privire la interpretarea şi punerea lor în practică. Coranul nu a fost niciodată menit să fie folosit independent de călăuzirea Profetului (s.a.s.) şi de tradiţia lui, lucru dovedit de istoria revelării Coranului ce a fost pogorât pe parcursul a douăzeci şi trei de ani, în diverse împrejurări. Faptul că Sunnah este una dintre cele două surse de bază ale legislaţiei islamice este dovedit atât de Coran, de relatările profetului Muhammed (s.a.s.), cât şi de faptele primelor generaţii de musulmani, de acceptul unanim al comunităţii musulmane.
1). Dovezi din Coran. În Coran sunt multe versete care evidenţiază faptul că tradiţia Profetului (s.a.s) - Sunnah este una dintre sursele legislaţiei islamice şi că respectarea şi urmarea tradiţiei Profetului (Sunnah) este obligatorie.
Voi prezenta în continuare câteva versete din care reies cele afirmate mai sus. Cel care crede în Allah trebuie să i se supună şi Profetului (s.a.s.):
“O, voi cei care credeţi, supuneţi-vă lui Allah şi supuneţi-vă Profetului şi nu vă anulaţi faptele voastre”. (Sura Muhammed: 33);
“Cel ce se supune Trimisului se supune neîndoielnic şi lui Allah. Cât despre cei care întorc spatele, Noi nu te-am trimis să fii peste ei păzitor!” (Sura An-Nisa': 80);
“… Ceea ce vă dăruieşte Trimisul primiţi, iar cele de la care vă opreşte, de la acelea opriţi-vă şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă.” (Sura Al-Haşr: 7).
Iată câteva versete care au clasificat credinţa în funcţie de supunerea faţă de Profet (s.a.s.), în funcţie de acceptul celor legiferate de el şi de oprirea de la cele interzise de el:
“Nu se cuvine ca un drept-credincios şi nici o drept-credincioasă să mai aleagă, dacă Allah şi Trimisul Său au hotărât în privinţa lor un lucru. Iar acela care se răzvrăteşte împotriva lui Allah şi a Trimisului Său se află în rătăcire învederată.” (Sura Al-Ahzab: 36);
“Însă, nu! [Jur] pe Domnul Tău! Nu vor crede ei [cu adevărat] până ce nu te vor lua pe tine ca judecător pentru [certurile] cele care se iscă între ei şi nu vor mai afla în sufletele lor temere faţă de ceea ce tu ai hotărât şi nu se vor supune cu desăvârşită supunere [hotărârii tale].” (Sura An-Nisa': 65);
“Singurele vorbe ale drept-credincioşilor, atunci când ei sunt chemaţi la Allah şi la Trimisul Său pentru a judeca între ei, sunt că ei trebuie să zică: 'Aceştia vor fi cei care izbândesc'.” (Sura An-Nur: 51).
a. Versete din care reiese că Sunnah, în cea mai mare parte, este revelaţie de la Allah şi că profetul Muhammed (s.a.s.) nu a venit cu ceva de la el în ceea ce priveşte legislaţia islamică, iar ceea ce a interzis Profetul (s.a.s.) prin tradiţia lui este identic cu tot ceea ce a interzis Allah în Coran:
“Luptaţi împotriva celor care nu cred în Allah şi în Ziua de Apoi şi nu opresc ceea ce Allah şi Trimisul Său au oprit şi nu împărtăşesc religia adevărului”. (Sura At-Tauba: 29);
“Pentru aceia care îl urmează pe Trimis, Profetul neînvăţat, despre care află scris la ei în Tora şi în Evanghelie, El le porunceşte ceea ce este bine şi-i opreşte de la ceea ce este urât, le îngăduie lor bunătăţile şi-i opreşte de la cele necurate şi-i uşurează pe ei de povara lor şi de lanţurile care au fost asupra lor. Cei ce cred în el şi îl susţin şi îl ajută şi urmează lumina care a fost pogorâtă cu el, aceia vor fi izbânditori”. (Sura Al-Araf: 157).
b. Versete care evidenţiază faptul că Profetul (s.a.s.) interpretează şi detaliază versetele Coranului şi că el este o sursă de învăţătură pentru comunitatea lui. Allah Preaînaltul ne spune în Coranul cel Sfânt:
“Iar ţie ţi-am pogorât Noi Coranul pentru ca tu să le tâlcuieşti oamenilor desluşit ceea ce a fost pogorât în el poate că ei voi chibzui”. (Sura An-Nahl: 44);
“Şi nu ţi-am pogorât ţie cartea decât ca să le desluşeşti lor limpede cele asupra cărora aveau ei neînţelegeri şi ca un ghid şi ca îndurare pentru un neam de oameni care cred”. (Sura An-Nahl: 64)“;
''Allah şi-a arătat bunăvoinţa faţă de credincioşi, trimiţându-le un profet chiar din mijlocul lor, care să le recite versetele Sale, să-i curăţească şi să-i înveţe Cartea şi Înţelepciunea, chiar dacă au fost mai înainte în rătăcire învederată”. (Sura Al-Imran: 164).
Teologii musulmani au spus că prin cuvântul “înţelepciunea” din versetul menţionat mai sus se înţelege tradiţia Profetului (s.a.s.).
2). Argumente din Sunnah. Există foarte multe relatări ale Profetului (s.a.s.) din care reiese că Sunnah este una dintre sursele de bază ale Islamului. S-a relatat că profetul Muhammed (s.a.s.) l-a întrebat pe Mu'az ibn Jebel când l-a trimis în Yemen pentru a-i învăţa pe cei de acolo Islamul: “Pe ce te vei baza când vei judeca între ei?”. A spus: “Pe Coranul cel Sfânt”. “Şi dacă nu vei găsi în Coran?”. A spus: “Pe Sunnah (tradiţia Profetului)”. A spus: “Şi dacă nu vei găsi în Sunnah?”. A spus: “Mă voi strădui să dau verdictul corect”. A spus: “Laudă lui Allah care l-a îndrumat pe trimisul Trimisului lui Allah Preaînaltul!”.
În continuare vă voi prezenta câteva relatări în care profetul Muhammed (s.a.s.) afirmă că i s-a revelat Coranul şi nu numai, iar ceea ce a poruncit şi a legiferat face parte din revelaţie, iar fapta după Sunnah este faptă după Coran, supunerea faţă de Trimis este supunerea faţă de Allah, iar tăgăduirea Profetului (s.a.s.) este tăgăduirea lui Allah: “Între noi şi voi se află Cartea lui Allah; ceea ce găsim în ea permis, permitem, iar ceea ce găsim în ea interzis, interzicem; cu siguranţă că ceea ce a interzis Profetul este la fel ca o interdicţie venită de la Allah.” (Relatat de Ibn Mageh). “Exemplul meu şi a ceea ce mi-a trimis Allah este asemenea exemplului unui bărbat care a spus: O parte din neamul său l-au ascultat şi au părăsit acel ţinut, iar o parte dintre ei a rămas şi a fost nimicită la venirea armatei. Exemplul acestora este asemenea celui care mi s-a supus şi a urmat ceea ce mi s-a dat şi a celui care m-a tăgăduit şi a tăgăduit ceea ce mi s-a dat”. (Relatat de Bukhari).
“Cine mi se supune mie I se supune lui Allah şi cine mă tăgăduieşte Îl tăgăduieşte pe Allah”. În altă relatare: “Toată comunitatea mea va intra în Paradis în afara celui care a refuzat”. Au întrebat: “Cine a refuzat, o, Profetule?” A spus: “Cine mi s-a supus va intrat în Paradis, iar cel care m-a tăgăduit a refuzat”.
Relatări în care Profetul (s.a.s.) ne porunceşte să-i urmăm tradiţia şi să luăm ritualurile de adorare de la el, să ascultăm, să memorăm şi să trasmitem mai departe relatările lui, în care ne-a interzis să născocim sau să minţim în ceea ce priveşte relatările lui şi în care l-a avertizat pe cel care procedează astfel: “V-am lăsat vouă două lucruri: Coranul şi tradiţia mea (Sunnah); dacă vă veţi ţine de ele, nu veţi rătăci niciodată”. (Relatat de Beyhaki); “Urmaţi tradiţia mea şi tradiţia califilor bine călăuziţi”. (Relatat de Abu Daud); “Rugaţi-vă aşa cum m-aţi văzut pe mine rugându-mă”. (Relatat de Bukhari); “Urmaţi-mă în ceea ce priveşte ritualurile de adorare ale pelerinajului”. (Relatat de Nisayi); “Cine minte în ceea ce mă priveşte nu se poate compara cu minciuna asupra altuia, cine minte despre mine intenţionat să-şi pregătească locul în foc.”
3. Faptele companionilor. Aceasta era atitudinea companionilor în ceea ce priveşte tradiţia Profetului (s.a.s.). Pentru ei, tradiţia Profetului (s.a.s.) a reprezentat sursa revelaţiei, astfel încât arătau supunere faţă de tot ce spunea şi făcea sau le spunea să facă şi, de asemenea, se opreau de la cele de la care i-a oprit Profetul (s.a.s.). Îl urmau aşa de atenţi, încât făceau tot ce făcea Profetul (s.a.s.) şi lăsau tot ceea ce lăsa Profetul (s.a.s.), fără să cunoască motivul sau înţelepciunea acestora, conform celor transmise de Bukhari de la Ibn Omar: “Profetul a purtat un inel de aur şi oamenii au început să poarte şi ei, iar când profetul Muhammed şi-a scos inelul şi l-a aruncat, spunând: l-au aruncat şi oamenii.” Odată, Profetul (s.a.s.) s-a dus să-şi îndeplinească rugăciunea împreună cu companionii săi, iar când a intrat în moschee s-a descălţat şi şi-a pus încălţările în stânga. Când au văzut asta, companionii au făcut şi ei la fel. După ce au terminat rugăciunea, Profetul (s.a.s.) i-a întrebat: “Ce v-a făcut să vă descălţaţi?”. Au spus: “Te-am văzut că te-ai descălţat, aşa că ne-am descălţat şi noi”. Atunci Profetul (s.a.s.) a spus: “A venit îngerul Jibril şi mi-a zis că am murdărie pe talpa încălţămintei”. (Relatat de Abu Daud).
4. Acceptul unanim al comunităţii musulmane. Dacă analizăm spusele şi faptele companionilor, a urmaşilor lor şi a învăţaţilor de după ei, nu vom găsi o singură persoană care să aibă în suflet credinţă şi să refuze să urmeze tradiţia Profetului (s.a.s.) şi să nege faptul că este una dintre sursele Islamului. Ba chiar vom vedea că oamenii erau strâns legaţi de tradiţia Profetului (s.a.s.) şi îi avertizau pe cei care o contraziceau. Aşadar ideea conform căreia Sunnah este considerată ca fiind cea de-a doua sursă de bază a Islamului, după Coran, este unanim acceptată de comunitatea musulmană. În acest sens, Imam Şafi’i a spus: “Oamenii au avut o opinie unanimă în ceea ce priveşte faptul că dacă un om ajunge să aibă cunoştinţă despre ceva din Sunnah, nu trebuie să neglijeze această informaţie şi să prefere în locul acesteia părerea altor oameni”. De asemenea, a mai spus: “Nu am auzit pe cineva pe care să-l aleagă oamenii ca reprezentant al lor sau care s-a dedicat ştiinţei să contrazică faptul că Allah Preaînaltul a poruncit supunerea faţă de Profet (s.a.s.) şi urmarea tradiţiei sale şi că Allah a hotărât ca toţi să-l urmeze. Nu trebuie ca oamenii să respecte alte porunci decât cele din Coran şi din Tradiţia Profetului”. Afirmaţiile care nu aparţin Coranului şi Sunnei sunt afirmaţiile oamenilor, iar Allah ne-a poruncit nouă, celor dinaintea noastră şi celor de după noi să acceptăm cele transmise de profetul Muhammed (s.a.s.). Imamul Ibn Hazim a spus în legătură cu versetul:
“...şi dacă aveţi divergenţe în ceea ce priveşte un lucru, comparaţi-l cu ceea ce a spus Allah şi Trimisul lui, dacă voi credeţi în Allah şi în Ziua de Apoi”. (Sura An-Nisa: 59)
următoarele: “Societatea musulmană are o părere unanimă în ceea ce priveşte faptul că acest verset este valabil pentru noi şi pentru toate creaturile înzestrate cu suflet - oameni si ginni, până în Ziua Judecăţii, aşa cum este valabil şi pentru cei care au trăit în timpul profetului Muhammed (s.a.s.) şi pentru toţi cei care au venit după el, fără nicio diferenţă.” De asemenea, şeikhul Islamului, Ibn Teymiye, a spus: ,,Şi se ştie că nu există vreun imam acceptat de comunitatea islamică, în general, care să contrazică intenţionat tradiţia profetului Muhammed (s.a.s.). Ba chiar ei sunt de acord că este obligatoriu să urmăm tradiţia Profetului (s.a.s.) şi că afirmaţia oricăruia dintre noi poate fi acceptată sau respinsă în afară de cea a profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!).
