marți, februarie 3

Ce este un hadis?

În limba arabă, sensul principal al termenului de "hadis" este acela de ştire, veste, conversaţie, povestire, relatare a unui moment din istorie sau a unei legende, indiferent dacă aceasta este adevărată sau falsă. Un alt sens este acela de "nou" - antonimul lui "qadim" care înseamnă vechi. Asemenea altor cuvinte (de exemplu: zakat, salah), termenul "hadis" a căpătat un sens special în Islam. Aşadar, din prisma religiei islamice, "hadis" înseamnă vorbele, faptele, încuviinţările şi însuşirile profetului Muhammed (s.a.s), ceea ce el a spus, împlinit, aprobat în diferite împrejurări.


Importanţa hadisurilor în Islam

Hadisurile reprezintă a doua sursă de bază a Islamului, după Coranul cel Nobil, căci Allah Preaînaltul a spus în Coran că profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu vorbeşte de la sine, ci doar transmite revelaţia divină pură. Aşadar majoritatea spuselor şi acţiunilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) sunt revelaţii divine. Coranul ne trasează modul de viaţă în linii mari, iar hadisurile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) explică şi detaliază aceste principii de bază prin spuse şi practici (rugăciunea, zakat, hajj). De fapt, hadisurile reprezintă singura variantă validă de interpretare a Coranului.


Apariţia ştiinţelor hadisului

Vorbele, faptele şi caracterul profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au avut parte de cea mai mare atenţie din partea companionilor şi a comunităţii musulmane, încă din timpul vieţii Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Ele au fost transmise atât oral, cât şi scris, din generaţie în generaţie, până în zilele noastre. Astfel putem afirma că el este singura personalitate din istorie a cărui viaţă este atât de bine cunoscută. Noi astăzi ştim cum a trăit trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), atât ca tată, ca soţ, ca bunic, ca imam, ca lider politic, cât şi ca mesager al divinităţii, graţie eforturilor depuse de savanţii musulmani în domeniu. În decursul istoriei, procesul de notare şi culegere a hadisurilor a cunoscut mai multe etape, până s-a ajuns la apariţia unei noi ştiinţe, caracteristice comunităţii musulmane, denumită „ştiinţa hadisurilor”. Această ştiinţă a apărut în urma manifestării intenţiilor răuvoitoare ale duşmanilor Islamului de a introduce în tradiţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) relatări mincinoase ce nu îi aparţineau acestuia. Nevoia de delimitare a relatărilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de relatările mincinoase, fabricate de răuvoitori, a dat naştere la această ştiinţă ce a atins apogeul in secolul al III-lea hijri când s-a scris majoritatea culegerilor de hadisuri şi s-au definit condiţiile hadisului autentic şi a celui neautentic.

sâmbătă, ianuarie 24

Componentele hadisului

Învăţaţii din domeniul hadisului au stabilit să nu primească relatările Profetului (s.a.s) fără a avea menţionat şirul de relatatori ai hadisului. Astfel a apărut ştiinţa relatatorilor de hadis care s-a ocupat de studiul vieţii celor care au transmis vorbele şi faptele Profetului (s.a.s). În acest sens au apărut zeci de culegeri care ne prezintă caracterul, comportamentul în timpul vieţii şi precizia în memorare sau scriere a fiecărui relatator. Şirul de relatatori se numeşte SENED, iar hadisul propriu-zis se numeşte METN. Pentru ca hadisul să fie autentic trebuie să fie lipsit de vreun cusur atât în ceea ce priveşte METN, cât şi SENED.

joi, ianuarie 22

Ştiinţele Islamului - Emisiunea Islamul AZI

Hadis, Sunnah, Coran

Termenul de hadis a ajuns să fie un sinonim al termenului de sunnah, deşi, etimologic, sunnah înseamnă drum, cale, conduită, atitudine. Majoritatea musulmanilor foloseşte termenul de hadis cu sensul de sunnah şi invers. Diferenţa dintre hadis şi sunnah este remarcată în cărţile de specialitate.

Tipurile de hadis din punctul de vedere al atribuirii

Hadis profetic. Vorbele, faptele şi încuviinţările profetului Muhammed (sas), tot ceea ce el a spus, a împlinit sau a aprobat în diferite împrejurări.

Hadis qudsi. Ceea ce a transmis profetul Muhammed (sas) de la Allah.
Diferenţa dintre Coran, hadis qudsi şi hadis profetic

Hadisul qudsi este situat între Coran şi hadisul profetic, deoarece Coranul este de la Allah Preaînaltul atât din punctul de vedere al sensului, cât şi al textului, iar hadisul qudsi este de la Allah numai ca sens, textul fiind de la Profet (sas) - nu este răsplătit cel care îl citeşte aşa cum este răsplătit în cazul în care recită Coranul. Hadisul nebewi (hadisul profetic) este de la Profet atât din punctul de vedere al sensului, cât şi al textului.

Scrierea Hadisurilor

Scrierea Hadisurilor

Scrierea hadisurilor a început încã din timpul vieţii profetului Muhammed (s.a.s.). Companionii Profetului (s.a.s.), majoritatea arabi, aveau o memorie excelentã şi au putut reţine cu exactitate tot ceea ce au vãzut în viaţa Profetului (s.a.s.) sau au auzit de la el. Având în vedere importanţa fundamentalã a spuselor şi faptelor Trimisului lui Allah (s.a.s.), a poruncilor sale, a interdicţiilor şi a acordului dat prin pãstrarea tãcerii, atitudini pe care el le adopta în anumite împrejurãri, era de aşteptat ca unii dintre musulmani sã înceapã sã-i pãstreze în scris hadisurile, încã din timpul vieţii sale. Abdullah ibn ‘Amar ibn Al-‘As (a.s.) a însemnat mii de spuse ale Profetului (s.a.s.) în sahifa (pagina) care în istorie este cunoscutã sub denumirea de “Sahifa as-Sadiqa” [Pagina cea corectã].

Ali (a.s.) a avut o altã sahifa ce conţinea anumite legi şi era numitã “Al-Qadaya”. Jabir ibn ‘Abdullah (a.s.) a avut o altã sahifa, cunoscutã mai târziu sub denumirea de “Qatada”. Au mai fost apoi "Colecţiile de Hadisuri" ale lui Rafi‘ ibn Khadij, Samura ibn Jundub şi ale lui Abdullah ibn Mas‘ud (a.s.). Acestea sunt numele binecuvântate ale câtorva dintre acei companioni care au pãstrat în scris spusele şi discursurile Profetului (s.a.s.), judecãţile şi verdictele pe care el le-a emis in diferite împrejurãri.

Studiul acestor însemnãri şi istoria vieţii celor care le-au pãstrat dovedesc, fãrã nicio îndoialã, cã pãstrarea hadisurilor nu s-a fãcut premeditat şi nu a fost o idee nãscutã la mult timp dupã moartea Trimisului lui Allah (s.a.s.). Însemnarea acestor hadisuri a început cu toatã seriozitatea în timpul vieţii Trimisului lui Allah (s.a.s.) şi aceastã sarcinã a fost preluatã de nobilii sãi companioni, însufleţiţi de un devotament autentic. Unul dintre companioni şi soţia lui erau nişte musulmani mediniţi foarte devotaţi. Când Trimisul lui Allah (s.a.s.) a sosit în oraşul lor, ei l-au oferit pe fiul lor, Anas, sã-i fie slujitor personal (ucenic). Mai bine de zece ani, Anas (a.s.) a trãit zi şi noapte alãturi de el. Bãiatul era foarte isteţ şi a învãţat sã scrie şi sã citeascã. Anas (a.s.) spune: “Tot timpul îmi notam lucrurile interesante din discursurile sale şi alte conversaţii ocazionale şi obişnuiam sã-i citesc Trimisului lui Allah (s.a.s.) aceste însemnãri, oricând avea puţin timp liber, iar dupã ce îşi dãdea încuviinţarea, fãceam o copie dupã ele pentru mine”. De fapt, el a adunat un pergament voluminos cu astfel de însemnãri pe care, mai târziu, obişnuia sã le arate învãţãceilor lui curioşi care se îngrãmãdeau sã asculte hadisuri de la el.

‘Abdullah ibn ‘Amr ibn al-’As (a.s.) are un exemplu de povestit în legãturã cu ce i s-a întâmplat lui: “Într-o zi i-a zis Trimisului lui Allah (s.a.s.): “O, Trimis al lui Allah! În predicile tale spui multe lucruri minunate, dar cu trecerea timpului, eu uit multe amãnunte”. Trimisul lui Allah (s.a.s.) a rãspuns: “Ajutã-te de mâna ta dreaptã”, acest lucru însemnând cã ar trebui sã scriu. Înainte n-am avut curaj sã fac însemnãri dinhHadis, dar de atunci încolo am încercat sã-mi însemn tot ce mã interesa din spusele şi faptele Profetului (s.a.s.)”.

Acestea şi multe alte exemple se referã la însemnarea hadisurilor, chiar din timpul vieţii Trimisului lui Allah (s.a.s.), de cãtre oameni care aveau experienţa nemijlocitã şi au fost martori oculari ai multor evenimente. Astfel, tradiţiile Trimisului lui Allah (s.a.s.) au fost pãstrate la prima mânã şi ne-au parvenit într-o manierã demnã de toatã credinţa şi încrederea. Pentru a se feri de tradiţiile falsificate, Trimisul lui Allah (s.a.s.) a atras atenţia cã oricine îi va atribui vreun lucru pe care nu l-a spus el, locul sãu de odihnã va fi în Iad. Trimisul lui Allah (s.a.s.) a spus: “Sã fiţi atenţi cu tradiţiile ce vin de la mine, în afarã de ceea ce ştiţi voi, fiindcã cel care minte despre mine intenţionat va avea cu siguranţã lãcaş în Iad”. În timpul profetului Muhammed (s.a.s.) au fost scrise doar o micã parte din hadisuri, deoarece ele se transmiteau în special pe cale oralã din douã motive:

1. Profetul (s.a.s.) a interzis în prima etapã scrierea hadisurilor, în general, şi a permis aceasta doar unui numãr restrâns de companioni, mai sus amintiţi, de teama de a nu se amesteca versetele coranice, care erau scrise de îndatã ce erau revelate, cu hadisurile.

2. Arabii se bazau pe memoria lor, întrucât cei care ştiau sã scrie şi sã citeascã erau foarte puţini. Scrierea hadisurilor s-a rãspândit în perioada companionilor, dupã moartea Profetului (s.a.s.), cu intenţia ca oamenii sã fie cât mai aproape de conduitele, spusele şi faptele Profetului (s.a.s.) şi pentru a face o delimitare exactã între versetele coranice şi hadisuri. Culegerea hadisurilor a luat amploare în perioada urmaşilor companionilor datoritã lãrgirii statului islamic şi de teamã ca nu cumva sã se piardã tradiţia Profetului (s.a.s.) şi sã aparã nãscociri în privinţa hadisurilor, mai ales dupã discordiile care au avut loc în statul islamic. Cei care vroiau rãul Islamului începuserã sã nãscoceascã în ceea ce priveşte hadisurile Profetului (s.a.s.). Pânã în acel moment, hadisurile erau relatate fãrã condiţii datoritã faptului cã exista încredere şi fricã de Allah în comunitatea musulmanã şi nimeni nu îndrãznea sã mintã în privinţa religiei.

În acea perioadã a luat naştere ştiinţa hadisurilor, ştiinţã caracteristicã comunitãţii musulmane; nu întâlnim la nicio altã comunitate o astfel de ştiinţã care se ocupã de primirea de veşti din trecut cu atâta exactitate. Oamenii de ştiinţã musulmani au pus bazele acestei ştiinţe a hadisurilor, având în vedere condiţii foarte stricte, tocmai pentru a fi convinşi de autenticitatea hadisurilor profetului Muhammed (s.a.s.) şi pentru a elimina astfel minciunile nãscocite în ceea ce priveşte tradiţia Profetului (s.a.s.). Nu s-a întâmplat astfel în ceea ce priveşte Coranul, pentru cã acesta fusese memorat şi scris de un grup de companioni de îndatã ce a fost revelat; de aceea nu existã nici cel mai mic dubiu asupra autenticitãţii sale.

Secolul al II-lea

În anul 99 hijri s-a relatat cã Omar ibn Abdullaziz, califul musulmanilor, a fost primul care a poruncit învãţaţilor scrierea hadisurilor, în mod oficial. L-a trimis pe Abu Bakr Ibn Hazim sã culeagã relatãrile Profetului (s.a.s.). De asemenea, a scris învãţaţilor musulmani din diferite regiuni sã culeagã hadisurile profetului Muhammed (s.a.s.). Unul dintre învãţaţii care au rãspuns la porunca lui Omar ibn Abdulaziz a fost Muhammed, fiul lui Muslim, fiul lui Şihab Ez-Zuhri, care a adunat hadisurile celor din oraşul Medina într-o culegere. Aceasta a fost prima încercare de a alcãtui o culegere cuprinzãtoare, însã fãrã clasificare în funcţie de teme, a hadisurilor profetului Muhammed (s.a.s.).
În perioada urmãtoare au apãrut mai multe culegeri de hadisuri care erau clasificate pe teme, iar relatãrile Profetului (s.a.s.) erau diferenţiate de cele ale companionilor şi ale urmaşilor lor.

Secolul al III-lea

Apoi a urmat o altã etapã în culegerea de hadisuri şi anume scrierea numai a relatãrilor Profetului (s.a.s.), fãrã a se mai menţiona şi relatãrile companionilor şi ale urmaşilor lor. S-au scris culegeri care cuprindeau relatãrile fiecãrui companion, fãrã a fi clasificate pe teme, precum culegerea lui Ahmad, Işak, Malik, Sufyan Es-Seuri. Aceste culegeri cuprindeau relatãrile Profetului (s.a.s.), atât pe cele autentice, cât şi cele neautentice, ceea ce l-a fãcut pe Imam Bukhari sã culeagã numai hadisurile autentice în culegerea sa care a luat numele de “Sahih Bukhari”. Asemenea lui a cules şi contemporanul şi elevul sãu, Imamul Muslim, în culegerea care a luat numele de “Sahih Muslim”. Cei doi au clasificat hadisurile în funcţie de teme, astfel încât sã se poatã ajunge foarte uşor la hadisul dorit. Apoi au cules şi alţi învãţaţi musulmani hadisurile Profetului (s.a.s.), folosind metoda celor doi imami Bukhari şi Muslim. Astfel au apãrut urmãtoarele culegeri: “Sunen Abi Daud”, “Sunen An-Nisa’i”, “Sunen At-Tirmizi”, “Sunen Ibn Majah”. Spre deosebire de cei doi imami, aceştia nu au ţinut sã culeagã doar hadisurile autentice, deşi majoritatea sunt autentice.

Secolul al III-lea a fost considerat de către specialiştii în ştiinţa hadisului drept cel mai înfloritor secol pentru ştiinţa hadisurilor. În acest secol au apãrut cele şase culegeri de hadisuri care au fost acceptate de cãtre comunitatea musulmanã; tot atunci au trãit cei care s-au dedicat şi au excelat în ştiinţa hadisurilor.

Din cele prezentate mai sus reiese faptul cã strângerea hadisurilor a cunoscut mai multe etape, iar cea mai înfloritoare a fost cea din secolul al III-lea în care s-au scris majoritatea culegerilor de bazã referitoare la hadisurile Profetului (s.a.s.). În secolele care au urmat, învãţaţii musulmani au luat ca bazã şi au adus completãri la ceea ce s-a scris pânã în secolul al III-lea, pentru ca în secolul al IV-lea sã aparã ştiinţa hadisurilor într-o formã scrisã.

marți, ianuarie 20

Importanţa Tradiţiei Profetului (s.a.s.) - Sunnah

“V-am lăsat vouă două lucruri: Coranul şi tradiţia mea (Sunnah); dacă vă veţi ţine de ele, nu veţi rătăci niciodată.” (Profetul Muhammed - s.a.s.).

Sunnah - Tradiţia profetului Muhammed (s.a.s.) are o importanţă deosebită pentru fiecare musulman, deoarece constituie cea de-a doua sursă a Islamului, după Coran. Coranul cuprinde regulile generale şi principiile de bază ale religiei care sunt detaliate şi interpretate în Sunnah. Religia islamică nu poate fi completă şi nu poate fi pusă în aplicare fără Sunnah, deoarece ea este însăşi imaginea practică a Coranului. Sunnah detaliază şi interpretează regulile generale şi versetele cu sensuri ascunse care ar putea fi înţelese diferit dacă nu ar exista un sistem definit de interpretare. De fapt, trebuie să considerăm că Sunnah reprezintă singura explicaţie validă a învăţăturilor coranice şi singura modalitate de a evita disensiunile cu privire la interpretarea şi punerea lor în practică. Coranul nu a fost niciodată menit să fie folosit independent de călăuzirea Profetului (s.a.s.) şi de tradiţia lui, lucru dovedit de istoria revelării Coranului ce a fost pogorât pe parcursul a douăzeci şi trei de ani, în diverse împrejurări. Faptul că Sunnah este una dintre cele două surse de bază ale legislaţiei islamice este dovedit atât de Coran, de relatările profetului Muhammed (s.a.s.), cât şi de faptele primelor generaţii de musulmani, de acceptul unanim al comunităţii musulmane.

1). Dovezi din Coran. În Coran sunt multe versete care evidenţiază faptul că tradiţia Profetului (s.a.s) - Sunnah este una dintre sursele legislaţiei islamice şi că respectarea şi urmarea tradiţiei Profetului (Sunnah) este obligatorie.


Voi prezenta în continuare câteva versete din care reies cele afirmate mai sus. Cel care crede în Allah trebuie să i se supună şi Profetului (s.a.s.):


“O, voi cei care credeţi, supuneţi-vă lui Allah şi supuneţi-vă Profetului şi nu vă anulaţi faptele voastre”. (Sura Muhammed: 33);


“Cel ce se supune Trimisului se supune neîndoielnic şi lui Allah. Cât despre cei care întorc spatele, Noi nu te-am trimis să fii peste ei păzitor!” (Sura An-Nisa': 80);


“… Ceea ce vă dăruieşte Trimisul primiţi, iar cele de la care vă opreşte, de la acelea opriţi-vă şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă.” (Sura Al-Haşr: 7).


Iată câteva versete care au clasificat credinţa în funcţie de supunerea faţă de Profet (s.a.s.), în funcţie de acceptul celor legiferate de el şi de oprirea de la cele interzise de el:


“Nu se cuvine ca un drept-credincios şi nici o drept-credincioasă să mai aleagă, dacă Allah şi Trimisul Său au hotărât în privinţa lor un lucru. Iar acela care se răzvrăteşte împotriva lui Allah şi a Trimisului Său se află în rătăcire învederată.” (Sura Al-Ahzab: 36);


“Însă, nu! [Jur] pe Domnul Tău! Nu vor crede ei [cu adevărat] până ce nu te vor lua pe tine ca judecător pentru [certurile] cele care se iscă între ei şi nu vor mai afla în sufletele lor temere faţă de ceea ce tu ai hotărât şi nu se vor supune cu desăvârşită supunere [hotărârii tale].” (Sura An-Nisa': 65);


“Singurele vorbe ale drept-credincioşilor, atunci când ei sunt chemaţi la Allah şi la Trimisul Său pentru a judeca între ei, sunt că ei trebuie să zică: 'Aceştia vor fi cei care izbândesc'.” (Sura An-Nur: 51).

a. Versete din care reiese că Sunnah, în cea mai mare parte, este revelaţie de la Allah şi că profetul Muhammed (s.a.s.) nu a venit cu ceva de la el în ceea ce priveşte legislaţia islamică, iar ceea ce a interzis Profetul (s.a.s.) prin tradiţia lui este identic cu tot ceea ce a interzis Allah în Coran:


“Luptaţi împotriva celor care nu cred în Allah şi în Ziua de Apoi şi nu opresc ceea ce Allah şi Trimisul Său au oprit şi nu împărtăşesc religia adevărului”. (Sura At-Tauba: 29);


“Pentru aceia care îl urmează pe Trimis, Profetul neînvăţat, despre care află scris la ei în Tora şi în Evanghelie, El le porunceşte ceea ce este bine şi-i opreşte de la ceea ce este urât, le îngăduie lor bunătăţile şi-i opreşte de la cele necurate şi-i uşurează pe ei de povara lor şi de lanţurile care au fost asupra lor. Cei ce cred în el şi îl susţin şi îl ajută şi urmează lumina care a fost pogorâtă cu el, aceia vor fi izbânditori”. (Sura Al-Araf: 157).

b. Versete care evidenţiază faptul că Profetul (s.a.s.) interpretează şi detaliază versetele Coranului şi că el este o sursă de învăţătură pentru comunitatea lui. Allah Preaînaltul ne spune în Coranul cel Sfânt:


“Iar ţie ţi-am pogorât Noi Coranul pentru ca tu să le tâlcuieşti oamenilor desluşit ceea ce a fost pogorât în el poate că ei voi chibzui”. (Sura An-Nahl: 44);


“Şi nu ţi-am pogorât ţie cartea decât ca să le desluşeşti lor limpede cele asupra cărora aveau ei neînţelegeri şi ca un ghid şi ca îndurare pentru un neam de oameni care cred”. (Sura An-Nahl: 64)“;


''Allah şi-a arătat bunăvoinţa faţă de credincioşi, trimiţându-le un profet chiar din mijlocul lor, care să le recite versetele Sale, să-i curăţească şi să-i înveţe Cartea şi Înţelepciunea, chiar dacă au fost mai înainte în rătăcire învederată”. (Sura Al-Imran: 164).


Teologii musulmani au spus că prin cuvântul “înţelepciunea” din versetul menţionat mai sus se înţelege tradiţia Profetului (s.a.s.).


2). Argumente din Sunnah. Există foarte multe relatări ale Profetului (s.a.s.) din care reiese că Sunnah este una dintre sursele de bază ale Islamului. S-a relatat că profetul Muhammed (s.a.s.) l-a întrebat pe Mu'az ibn Jebel când l-a trimis în Yemen pentru a-i învăţa pe cei de acolo Islamul: “Pe ce te vei baza când vei judeca între ei?”. A spus: “Pe Coranul cel Sfânt”. “Şi dacă nu vei găsi în Coran?”. A spus: “Pe Sunnah (tradiţia Profetului)”. A spus: “Şi dacă nu vei găsi în Sunnah?”. A spus: “Mă voi strădui să dau verdictul corect”. A spus: “Laudă lui Allah care l-a îndrumat pe trimisul Trimisului lui Allah Preaînaltul!”.


În continuare vă voi prezenta câteva relatări în care profetul Muhammed (s.a.s.) afirmă că i s-a revelat Coranul şi nu numai, iar ceea ce a poruncit şi a legiferat face parte din revelaţie, iar fapta după Sunnah este faptă după Coran, supunerea faţă de Trimis este supunerea faţă de Allah, iar tăgăduirea Profetului (s.a.s.) este tăgăduirea lui Allah: “Între noi şi voi se află Cartea lui Allah; ceea ce găsim în ea permis, permitem, iar ceea ce găsim în ea interzis, interzicem; cu siguranţă că ceea ce a interzis Profetul este la fel ca o interdicţie venită de la Allah.” (Relatat de Ibn Mageh). “Exemplul meu şi a ceea ce mi-a trimis Allah este asemenea exemplului unui bărbat care a spus: O parte din neamul său l-au ascultat şi au părăsit acel ţinut, iar o parte dintre ei a rămas şi a fost nimicită la venirea armatei. Exemplul acestora este asemenea celui care mi s-a supus şi a urmat ceea ce mi s-a dat şi a celui care m-a tăgăduit şi a tăgăduit ceea ce mi s-a dat”. (Relatat de Bukhari).


“Cine mi se supune mie I se supune lui Allah şi cine mă tăgăduieşte Îl tăgăduieşte pe Allah”. În altă relatare: “Toată comunitatea mea va intra în Paradis în afara celui care a refuzat”. Au întrebat: “Cine a refuzat, o, Profetule?” A spus: “Cine mi s-a supus va intrat în Paradis, iar cel care m-a tăgăduit a refuzat”.


Relatări în care Profetul (s.a.s.) ne porunceşte să-i urmăm tradiţia şi să luăm ritualurile de adorare de la el, să ascultăm, să memorăm şi să trasmitem mai departe relatările lui, în care ne-a interzis să născocim sau să minţim în ceea ce priveşte relatările lui şi în care l-a avertizat pe cel care procedează astfel: “V-am lăsat vouă două lucruri: Coranul şi tradiţia mea (Sunnah); dacă vă veţi ţine de ele, nu veţi rătăci niciodată”. (Relatat de Beyhaki); “Urmaţi tradiţia mea şi tradiţia califilor bine călăuziţi”. (Relatat de Abu Daud); “Rugaţi-vă aşa cum m-aţi văzut pe mine rugându-mă”. (Relatat de Bukhari); “Urmaţi-mă în ceea ce priveşte ritualurile de adorare ale pelerinajului”. (Relatat de Nisayi); “Cine minte în ceea ce mă priveşte nu se poate compara cu minciuna asupra altuia, cine minte despre mine intenţionat să-şi pregătească locul în foc.”

3. Faptele companionilor. Aceasta era atitudinea companionilor în ceea ce priveşte tradiţia Profetului (s.a.s.). Pentru ei, tradiţia Profetului (s.a.s.) a reprezentat sursa revelaţiei, astfel încât arătau supunere faţă de tot ce spunea şi făcea sau le spunea să facă şi, de asemenea, se opreau de la cele de la care i-a oprit Profetul (s.a.s.). Îl urmau aşa de atenţi, încât făceau tot ce făcea Profetul (s.a.s.) şi lăsau tot ceea ce lăsa Profetul (s.a.s.), fără să cunoască motivul sau înţelepciunea acestora, conform celor transmise de Bukhari de la Ibn Omar: “Profetul a purtat un inel de aur şi oamenii au început să poarte şi ei, iar când profetul Muhammed şi-a scos inelul şi l-a aruncat, spunând: l-au aruncat şi oamenii.” Odată, Profetul (s.a.s.) s-a dus să-şi îndeplinească rugăciunea împreună cu companionii săi, iar când a intrat în moschee s-a descălţat şi şi-a pus încălţările în stânga. Când au văzut asta, companionii au făcut şi ei la fel. După ce au terminat rugăciunea, Profetul (s.a.s.) i-a întrebat: “Ce v-a făcut să vă descălţaţi?”. Au spus: “Te-am văzut că te-ai descălţat, aşa că ne-am descălţat şi noi”. Atunci Profetul (s.a.s.) a spus: “A venit îngerul Jibril şi mi-a zis că am murdărie pe talpa încălţămintei”. (Relatat de Abu Daud).

4. Acceptul unanim al comunităţii musulmane. Dacă analizăm spusele şi faptele companionilor, a urmaşilor lor şi a învăţaţilor de după ei, nu vom găsi o singură persoană care să aibă în suflet credinţă şi să refuze să urmeze tradiţia Profetului (s.a.s.) şi să nege faptul că este una dintre sursele Islamului. Ba chiar vom vedea că oamenii erau strâns legaţi de tradiţia Profetului (s.a.s.) şi îi avertizau pe cei care o contraziceau. Aşadar ideea conform căreia Sunnah este considerată ca fiind cea de-a doua sursă de bază a Islamului, după Coran, este unanim acceptată de comunitatea musulmană. În acest sens, Imam Şafi’i a spus: “Oamenii au avut o opinie unanimă în ceea ce priveşte faptul că dacă un om ajunge să aibă cunoştinţă despre ceva din Sunnah, nu trebuie să neglijeze această informaţie şi să prefere în locul acesteia părerea altor oameni”. De asemenea, a mai spus: “Nu am auzit pe cineva pe care să-l aleagă oamenii ca reprezentant al lor sau care s-a dedicat ştiinţei să contrazică faptul că Allah Preaînaltul a poruncit supunerea faţă de Profet (s.a.s.) şi urmarea tradiţiei sale şi că Allah a hotărât ca toţi să-l urmeze. Nu trebuie ca oamenii să respecte alte porunci decât cele din Coran şi din Tradiţia Profetului”. Afirmaţiile care nu aparţin Coranului şi Sunnei sunt afirmaţiile oamenilor, iar Allah ne-a poruncit nouă, celor dinaintea noastră şi celor de după noi să acceptăm cele transmise de profetul Muhammed (s.a.s.). Imamul Ibn Hazim a spus în legătură cu versetul:


“...şi dacă aveţi divergenţe în ceea ce priveşte un lucru, comparaţi-l cu ceea ce a spus Allah şi Trimisul lui, dacă voi credeţi în Allah şi în Ziua de Apoi”. (Sura An-Nisa: 59)


următoarele: “Societatea musulmană are o părere unanimă în ceea ce priveşte faptul că acest verset este valabil pentru noi şi pentru toate creaturile înzestrate cu suflet - oameni si ginni, până în Ziua Judecăţii, aşa cum este valabil şi pentru cei care au trăit în timpul profetului Muhammed (s.a.s.) şi pentru toţi cei care au venit după el, fără nicio diferenţă.” De asemenea, şeikhul Islamului, Ibn Teymiye, a spus: ,,Şi se ştie că nu există vreun imam acceptat de comunitatea islamică, în general, care să contrazică intenţionat tradiţia profetului Muhammed (s.a.s.). Ba chiar ei sunt de acord că este obligatoriu să urmăm tradiţia Profetului (s.a.s.) şi că afirmaţia oricăruia dintre noi poate fi acceptată sau respinsă în afară de cea a profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!).

Condiţiile hadisului autentic



Definiţia hadisului autentic: ceea ce s-a transmis de un relatator exemplar (din punctul de vedere al comportamentului şi al memoriei) de la unul asemenea lui, până la sfârşitul şirului, fără să contrazică ceea ce este mai autentic decât el şi fără să aibă un cusur ascuns.

Din această definiţie reies condiţiile hadisului autentic:

- continuitatea şirului de relatatori, începând cu Profetul (s.a.s) până la ultimul relatator;

- caracterul exemplar al relatatorului; fiecare relatator trebuie să fie cunoscut ca un exemplu bun, aflat departe de orice însuşiri negative;

- perfecţiunea în memorare sau în scriere a relatatorului (în funcţie de modul de reţinere a hadisului de către relatator);

- să nu fie izolat, adică să nu contrazică ceea ce este mai autentic;

- să nu conţină un cusur ascuns; deşi aparent pare autentic, specialiştii în ştiinţa hadisului îşi dau seama de cusur.

sâmbătă, ianuarie 17

Hadisul puternic (sahih)



Hadisul puternic:
ceea ce s-a transmis de un relatator exemplar (din punctul de vedere al comportamentului şi al memoriei) de la unul asemenea lui, până la sfârşitul şirului, fără să contrazică ceea ce este mai autentic decât el şi fără să aibă un cusur ascuns.

Condiţiile hadisului puternic:
- continuitatea şirului (începând de la Profet s.a.s. până la ultimul relatator);
- caracterul exemplar al relatatorului; fiecare relatator trebuie să fie cunoscut ca un exemplu bun, să fie departe de orice însuşiri negative;
- perfecţiunea în memorare sau în scriere a relatatorului (în funcţie de modul de reţinere a hadisului de către relatator);
- să nu fie izolat, adică să nu contrazică ceea ce este mai autentic;
- să nu conţină un cusur ascuns; deşi aparent pare autentic, specialiştii în ştiinţa hadisului îşi dau seama de cusur.

Exemplu de hadis autentic:
A relatat Bukhari că i-a vorbit Abdullah Ibn Iusuf şi a spus: Mi-a spus Malik de la Ibn Şihab de la Muhammed Ibn Jebir ibn Mutam de la tatăl lui care a spus: "L-am auzit pe Profet (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) cum a citit la rugăciunea de seară capitolul Et-Tur."

Acest hadis este autentic, pentru că îndeplineşte condiţiile hadisului autentic ce au fost amintite anterior:

1) Şirul de relatatori este continuu: fiecare relatator a auzit de la celălalt, astfel încât nu există nicio verigă lipsă.

2) Relatatorii sunt cunoscuţi, având un comportament exemplar şi o capacitate de memorie sau scriere foarte bună.

(Toate aceste informaţii despre relatatori le găsim în culegeri speciale în care sunt caracterizaţi toţi relatatorii de hadis:

Abdullah Ibn Iusuf: de încredere, perfect în memorie sau scriere.
Malik Ibn Enes: Imam, memorator.
Ibn Şihab Ey-Zuhri: jurisprudent, memorator.
Muhammed Ibn Jebir: de încredere.
Jubeir Ibn Mutam: companion etc.)

3) Hadisul nu este izolat, căci nu contrazice ceea ce este mai autentic ca el.

4) Nu are un cusur ascuns, adică specialiştii din ştiinţa hadisului n-au găsit vreo problemă ascunsă la acesta.

vineri, ianuarie 16

Hadisul bun (hasen)

Ceea ce s-a transmis de către un relatator bun (din punctul de vedere al comportamentului şi al memoriei) de la unul asemenea lui, până la sfârşitul şirului, fără să contrazică ceea ce este mai autentic decât el şi fără să aibă un cusur ascuns.

Condiţii de acceptare a hadisurilor hasen (prezintă un nivel mai scăzut în raport cu cele autentice):

- continuitatea şirului;
- caracterul bun al relatatorului;
- memoria bună sau scrierea bună a relatatorului;
- să nu fie izolat, adică să nu contrazică ceea ce este mai autentic;
- să nu conţină un cusur ascuns.

Diferenţa dintre hadisul sahih şi hadisul hasen

Hadisul sahih se deosebeşte de hadisul hasen prin faptul că relatatorii celui dintâi sunt mai buni din punctul de vedere al comportamentului şi al memoriei/scrierii decât relatatorii celui din urmă.

joi, ianuarie 15

Hadisul slab sau neautentic (dayyif)

Hadisul slab sau neautentic (dayyif) este cel care nu îndeplineşte cel puţin una dintre condiţiile hadisului hasen.

Relatarea hadiselor slabe

Savanţii în ştiinţa hadisului au spus că se permite relatarea hadisurilor slabe (cu excepţia celor născocite/fabricate) cu scopul de a îndruma către bine şi de a opri de la rău, dacă se respectă unele condiţii:
- să nu aibă ca temă credinţa, cum ar fi, de exemplu, subiecte legate de însuşirile lui Allah;
- să nu aibă ca temă legislaţia islamică, ceea ce este permis şi ceea ce este interzis.

Fapta după hadisul dayyif:

Învăţaţii musulmani au avut opinii diferite in ceea ce priveste fapta după hadisul slab. Majoritatea lor sunt de parere că se permite fapta după acesta numai în ceea ce privesc virtuţiile, cu trei conditii:
1)sa nu fie foarte slab;
2)sa aibe hadisul un suport în legislaţia islamiă;
3) sa nu considere fapta după acest hadis sigură ci să fie tratat cu precauţie.

Cele nouă culegeri de hadisuri

1) Sahih Bukhari – Imam Bukhari – 256 a. h (data cf. calendarului islamic, h- 622 d. Chr)

2) Sahih Muslim – Imam Muslim – 261 a. h

3) Sunen Ebi Daud – Imam Ebu Daud 275 a. h

4) Sunen Et-Tirmizi – Imam Et-Tirmizi 279 a. h

5) Sunen En-Nisai – Imam En-Nisaii – 303 a. h

6) Sunen Ibn Mageh – Imam Ibn Mageh – 273 a. h

7) Musned Ahmed – Imam Ahmed – 241 a. h

8) Muwetta Malik – Imam Malik - 179 a. h

9) Sunen Ed-Darimi – Imam Ed-Darimi – 275 a. h

miercuri, ianuarie 14

Imamul El-Bukhariy

Imamul El-Bukhariy

Naţiunea islamică recunoaşte în unanimitate eforturile şi contribuţiile redutabile pe care le-au adus aceşti doi Imami prin culegerile lor de hadisuri atât de valoroase, de care se folosesc astăzi toţi musulmanii. Aceşti Imami şi-au dedicat viaţa pentru un scop măreţ, acela de a lăsa o sursă inestimabilă de cunoaştere comunităţii musulmane şi de a fi folositori celorlalţi.
Obiectivul acestui articol este de a-i face cunoscuţi pe aceşti imami atât de iubiţi de întreaga naţiune islamică în această perioadă în care generaţia tânără a comunităţii musulmane a fost derutată atât de mult, încât a ajuns să cunoască foarte bine „starurile” din Occident, deşi nu-şi cunosc propriile valori religioase.

Cine este Imamul El-Bukhariy?

S-a născut în anul 194 h în satul Bakhrenk de lângă Bukhara şi a murit în anul 256 h. Încă de la o vârstă fragedă, Bukhariy a urmat drumul ştiinţei. S-a evidenţiat prin inteligenţa sa încă de mic copil, memorând Coranul şi participând la lecţiile şeikh-ilor din Bukhara. Când avea şaisprezece ani, a citit cărţile lui Ibn Mubarek şi a pornit în lume cu scopul de a culege relatările Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Astfel, el a cules hadisuri din Bukharasan, Iraq, El-Hijaz, Eş-Şam, Egipt.

Era o adevărată enciclopedie în ştiinţa hadisurilor. Culegerea sa de hadisuri a fost scrisă prin selectarea acestora dintr-un număr de şase sute de mii pe care le memorase. Imamul nu consemna un hadis decât după ce împlinea două părţi de rugăciune prin care cerea buna îndrumare a lui Allah Preaînaltul. Bukhariy a încercat să culeagă numai hadisurile autentice, categorisindu-le în funcţie de temele de jurisprudenţă.
Şeikh-ul lui, Muhammed Ibn Bessar El-Hafiz, a spus: “Cei mai buni memoratori sunt următorii: Abu Zeraa în Rai, Muslim Ibn El-Hajjaj în Nisabur, Abdullah Ibn Abdurrahman Ed-Darimi în Semerkand şi Muhammed Ibn Islamil El-Bukhariy în Bukhara”. Şi a mai spus: “N-am văzut pe cineva asemenea lui Bukhariy”. De asemenea, Imamul Et-Tirmizi a spus: “Nu am văzut în Iraq şi nici în Bekhresa pe cineva mai bun - în ceea ce priveşte tainele hadisurilor, istoria şi cunoaşterea şirurilor de relatatori - precum Bukhariy”.

Ce l-a determinat pe Bukhariy să scrie culegerea de hadisuri?

Bukhariy a spus: “Eram cu Ishaq ibn Rahweih şi a spus: "Ce ar fi dacă aţi face o culegere restrânsă cu hadisele autentice". A spus: "Atunci am început să fac această culegere". Acest lucru arăta voinţa măreaţă pe care o avea Imamul Bukhariy pentru Islam, căci a început acest proiect măreţ în urma unor vorbe.

Atunci când cartea a fost gata şi a fost împărţită oamenilor pentru a fi citită, aceştia şi-au dat seama de valoarea inestimabilă a conţinutului ei şi s-au făcut peste o sută de mii de copii ce au fost împărţite în marile oraşe, cartea fiind chiar memorată, predată în şcoli şi explicată la lecţii. Această culegere i-a bucurat pe învăţaţi.

Jurisprudenţa în culegerea lui Bukhariy:

Bukhariy a intenţionat ca în culegerea sa să fie evidenţiată legislaţia hadisului şi învăţăturile sale. Astfel, el a clasificat culegerea în funcţie de aceste învăţături şi a numit aceste capitole în funcţie de învăţăturile hadisurilor. Se poate observa că acelaşi hadis poate fi menţionat în mai multe capitole, datorită diverselor învăţături ale sale. Astfel culegerea lui nu este doar o selectare a unui număr de hadisuri, ci şi o adevărată carte de jurisprudenţă.

Numărul de hadisuri din culegerea lui Bukhari

Culegerea lui Bukhari conţine 7.593 de hadisuri, dintre care 4.000 au fost menţionate o singură dată.
Niciunei cărţi nu i s-a acordat o mai mare atenţie, după Coranul cel Sfânt, precum culegerii de hadisuri a lui Bukhariy. S-au scris mai mult de o sută treizeci de cărţi care explicau sau analizau această culegere. Cea mai renumită explicaţie a culegerii lui Bukhariy este “Fath El-Bari” a lui Ibn Hajer El-Asqalani, care are treisprezece volume şi a fost scrisă în decursul a douăzeci şi cinci de ani.

Imamul Bukhariy a ţinut seama de două condiţii în strângerea şi consemnarea hadisurilor:

1) Fiecare relatator să fi fost contemporanul celuilalt relatator (cel puţin doi câte doi dintre relatatori să fi fost contemporani);

2) Să existe dovada că cei din lanţul de relatatori s-au întâlnit, conform regulii de la primul punct.

marți, ianuarie 13

Imamul Muslim

Cine este Imamul Muslim?

S-a născut în oraşul Naisabur în anul 206 h şi a murit în anul 261 h. A călătorit cu scopul de a culege şi consemna hadisuri în Peninsula Arabă, Egipt, Damasc, Iraq. Era unul dintre marii învăţaţi în ştiinţele hadisului, recunoscut în acest sens atât de învăţaţii contemporani lui, cât şi de cei care i-au urmat.

Unul dintre profesorii lui a fost Imamul Bukhariy pe care l-a urmat şi l-a considerat cel mai învăţat în ceea ce priveşte ştiinţa hadisului. Imamul Muslim ne-a lăsat mai multe cărţi, dar cea mai renumită este Culegerea de Hadisuri pe care a scris-o în cincisprezece ani. Spre deosebire de Bukhariy, Muslim înşira acelaşi hadis într-un singur capitol; chiar dacă respectivul hadis fusese relatat prin mai multe căi, el evidenţia toate căile prin care a fost narat, făcând această culegere mai accesibilă cititorilor.

Culegerea lui Muslim conţine 7.275 de hadisuri dintre care 4.000 au fost menţionate o singură dată. Culegerea lui Muslim a cunoscut numeroase explicaţii şi comentarii, cea mai renumită fiind explicatia lui En-Newewi.

Condiţia de acceptare a hadisurilor

Imamul Muslim a avut o singură condiţie în acceptarea hadisurilor:
fiecare relatator să fi fost contemporanul celuilalt relatator (cel puţin doi câte doi dintre relatatori să fi fost contemporani).